Sã întârzii în aroma acestei zile de munte,
Cu soarele care e în bobul de rouã ca-n strugure glucoza,
Cu aerul ca o rochie albastrã în vitrina poienei;
La veveriþele ca niºte ulcioare pline de vinul roºcat al frunzei.

ªi cerul capãtã tonuri mai adânci prin boarea udã,
În pârâu e-un cântec potolit cum îl auzi în scoicã.
Prin gene deapãnã teii un borangic subþire,
ªi malul îmi sfâºie carnea, sãrutã clopotul apei,
Cu pasul ca un arcuº pe struna potecii înfiorate
Cu un nume copiat pe inimã prin indigoul dimineþii.

De-aici apleacã-þi bustul peste fântâna orei
ªi vezi cum prin pupilã ca printr-o salã de arme trece visul
Cu mâini nocturne atinge un suvenir, în armurã,
Ca o floare timpurie respiraþia se închinã în alveolã.

ªi e o garã în ceaþã cu un chiot, cu o plecare,
E un cãtun ca un obraz dupã o perdea de plante.
ªi sângele rãsunãtor al macilor þâºneºte în vitezã
Prin cearcãnele de cãrbune de sub pleoapa tunelului,
Lãsând în urmã cimitirul ca o carte uitatã-n câmp
Cu feþele palide ale vocilor sub coiful coborât al furtunii.

Dar la subþioara pãmântului gãseºte aripa izvorului
ªi un metal rãspunde sub deget ca o cocardã.
O amforã cu aur din adânc aduce fruntea grâului
Un diamant rãzbate prin noaptea din criptogame
Sub lespezi gãseºti cupa doritã pur de spirit
În penele de pãun ale fluviilor se bucurã privirea
Se desface cu turmele gãlbui ale undelor în oceane
Topeºte în flacãra somnului giuvaerii de stele
ªi-n os trezeºte viaþa ca-n scorburã un paing.

Treci mai departe-n jertfa copacilor pe colinã,
Primeºte ca o ofrandã crepusculul în cenuºã,
În vreme ce actorii se îmbracã în costume uitate
Cu gesturile în umbrã pe-o scenã a amintirii,
Cu-nmlãdieri prin ceaþã cu-o suferinþã-ncercatã,
Dispar treptat cu balul culorilor în întunecare.

Numai singurãtatea ca o mireasmã se desface din ferigã.
Umple odãile vãzduhului cu-o tremurare de fãclie,
ªi drumul prin buruieni duce înspre odihnã
Ce ziua ucisã ca o pasãre în tolba de vânãtoare,
ªi-n cântec cu corabia pãdurii în naufragiu.