Se joacă aerul de-a depărtarea:
apropie orizontul mereu,
copacilor, să zboare, le pune aripi verzi
şi-aşază-ntre privire şi peisaj ferestre.

Se joacă aerul de-a sunetul:
sparge lucarnele cerului,
şi umple cu ecouri de-argint râurile
şi melcii auzului.

Se joacă aerul de-a culoarea:
aruncă peste lacuri verdele frunzei,
făcându-le, dintr-o dată, albastre,
agăţându-le deasupra un ciucure de nor.

Se joacă aerul de-a amintirea:
duce cu el toate zgomotele
şi lasă-n urmă nuami oglinzi de tăcere
să ne putem privi anii ce s-au dus.