Văzui cândva la Praga-n zoologicul său parc,
Cumplită pasăre exotică,
Necruţătoare cu-ai grânarelor duşmani.
În pas mărunt, fugeau în rond de ţarc
Prea îmblăniţi şi-nspăimântaţi chiţcani.

Şi-n pliscul cât o scândură de lată,
Strângea chiţăitori, şi mi-i trântea
De nodul cioturoasei crăci,
Făcând din gros copac îmblăci.
Iar pielea de boieri în catifea,
Le-o subţia
Să treacă într-a foamei judecată.

Atunci în ceasul aspru, lipsit de incantaţii,
Exoticele aripi îmi înalţă-n spirale
Gândirile deodată spre zări coloniale,
Cu-alţi rozători de bunuri, pe cari va să coboare
O pasăre-a dreptăţii, la fel necruţătoare
Să sfarme catifele pe arbori de plantaţii.