Veacul, cetatea, strămoşii, urmaşii
joacă cu mine fripta.

Întind palmele, ca un bătrân, venit din ninsoare,
deasupra plitei,
ca un orb spre un punct de sprijin,
şi sunt plesnit.
Cu precizie.

Poc, face veacul.
Poc, mă cârpesc cetatea, strămoşii,
urmaşii, fraţii.
Poc, poc.

Ei, dac-ai mei... Ei, se-ntâmplă,
mai pot surveni schimbări,
ei, asta-i situaţia, ochii
în patru,
ei, şi tu!
Şi îmi întind palmele iar.

Le întind, ca un bătrân, venit din ninsoare,
deasupra plitei,
ca un orb spre un punct de sprijin,
le-agit, le trag,
de-acum fript.

Poc, face veacul.
Poc, mă cârpesc cetatea, strămoşii,
urmaşii, fraţii.

De-o viaţă.