m-am trezit numărând
ca o autistă în pijama pe balcon.
număram maşinile care treceau
dar între timp mă gândeam
la toţi pacienţii
la toate accidentele auto
la toate accidentele aviatice
la toate traumatismele prin plonjon în apă
şi la cele prin cădere din copac
mai ales din cireş.

(oamenii cad des din cireşi. asta e o chestie pe care n-o afirm la întâmplare. dacă aş vrea aş putea s-o argumentez statistic după ce aş termina de numărat aici pe balcon.)

nu am întârziat la raportul de gardă
nu m-am enervat la semafor
nu am aşteptat liftul 10 minute ca abia apoi s-o iau pe scări
nu mi-am pierdut a nu ştiu câta umbrelă cu sărutul de klimt
nu m-am opărit cu cafeaua



lumea a luat-o încet pe şosele prin aer pe apă pe scări

lumea are un ticăit ca un ceas vechi de poştă

lumea s-a urcat în tramvaie trenuri avioane vapoare



e ca în primele 10 minute din filmele americane de acţiune
totul se mişcă
doar eu stau şi număr
nimic nu mă opreşte. pot să ajung
la infinit sau la miez
sau poate în cu totul altă parte

totuşi

nu-mi amintesc unele amănunte
cum ar fi
cauza morţii.

şi nu-mi amintesc
anotimpurile.