Din ochii tăi fierbinţi,
Lucide patimi sunt urâţii,
Convecşi fără de sfinţi,
Îşi strigau durerea muţii.

Şi aripi din ei îţi crescură,
Zburaşi cu-a mea suflare,
Şi nimic nu mai avură,
Să-mi ceară-apoi iertare.

Năpădit,suflând din răsputeri,
Încep să văd deja uitarea,
Inconştient primesc vederi,
Deşi pierdută-mi zarea.

Te-aud răcnind când ai pierit,
Pe nume m-ai strigat uluitor,
De-atunci toţi munţii au murit,
Şi iată...şi eu mor.

M-aştern pe rădăcini adânci,
Să-mi mai găseşti un rost,
De-aş înflori eu dintre stânci,
Ca Roma ce a fost.