multă răceală în gesturile ei
ca să cred că îndoiala
e numai o umbră a trecutului
a unei amintiri camuflate
într-o prezenţă abia sesizabilă

un animal încolţit sufletul
şi ultima respiraţie se lasă aşteptată
zâmbetul mă va anihila
dar şi acesta e rezultatul unui drum prea lung
de la simpla conştientizare a efectului
la executarea lui mecanică
aşa încât rămânem suspendaţi în aşteptare
ca un vas în derivă pe oceanul răvăşit de El Nino

ne vom vindeca, fără îndoială,
însă mult după ce creierele vor sfârşi
prin a deveni o spumă densă
sub care va rămâne inima ca o valvă des reşapată
gata să păstreze întotdeauna puţin spaţiu
în care alte întâmplări aproape ireale
să lase urme adânci şi alienante