Arunc în patru vânturi, sub cerul gri al lumii,
Eternele pustiuri căzute în ninsoare;
Arcuş cerşind viorii, sonată-n tremolare,
În ceruri peste ceruri m-ascund de pânda humii.

Arunc în patru vânturi, de zbucium lung deşarte,
Amare, pustiite, chemând agonic jarul,
Seminţele regale nedesluşind hotarul
Ce prinde-n chingi lumina şi umbrei o împarte.

Arunc în patru vânturi, descătuşate-n hoardă,
Secundele vâltorii, de rostul alb învinse;
Din zodii de cenuşă, se ’nalţă neatinse,
Foşnind în fructul ultim, tăceri în canonadă.

Arunc în patru vânturi, sub bolta îngheţată,
Ecoul altor vremuri, un basm ce-a fost odată...