gestul meu unic va fi acela de reintrare în tăcerea lucrurilor
voi ascunde la fel de bine nemărginita nerăbdare prin tăcerea de suprafață
la fel de bine ca toate celelalte obiecte
nu e bine să le trezești din somnul lor
gestul meu unic va face să explodeze simultan o mie de pleoape obosite de mișcările din cutiile memoriei
clopotele culorilor sobre îmi ating tâmpla
și mă readuc în spatele valurilor roșii de cola
în acel club (poate) în care se zăreau oameni învăluiți în întuneric de la umăr în sus
intram astfel în magazinul alimentar unde tăcerea se vindea în pungi ne umplea stomacele cu goluri
ca acea groapă în centrul stadionului
de pază stătea pădurea în spatele căruia pândeau bazinele verticale
ca acele ambuscade ivite doar în preajma obiectelor
gestul meu va arunca în aer culoarea albastră a pătratelor
un alun ne va atinge ca o sabie în ploaia aceasta de becuri cu senzori de mișcare
gestul meu unic va restabili calmul de dinaintea lunii
căscate în centralele cu gaz metan din spatele cutiilor colorate
poate mai sper să prind ora când apele își vor inaugura nemișcarea


(1 februarie 2009/ora 19:55)