iată cum drumul primeşte sens aprindem felinarele traversăm coline

spaţiul devine o pată albă lăptoasă locuim în el ca în burta mamelor noastre
suntem doar noi aici mai fericiţi decât zăpezile mai înalţi decât strigătul dintâi

îţi lipeşti faţa de geam priveşti lung intens până dincolo
nimic nu vezi presimţi întâi apoi redescoperi puncte luminoase incertitudini

o cămaşă îmbrăcată la naştere
vuietul cuvintelor nespuse la timp soarele ascuns în barcă
dincolo de ape renunţarea vina şi teama

sfârşitul nopţilor într-o gară sărind peste traverse din 2 în 2
voci aproape voci din ce în ce mai departe
există poduri există pasaje subterane compromisuri
sfori între cer şi pământ
o mână albă acoperă strigătul
o mână albă prin ceaţă
se deschide somnul
în vis
milioane de ani şi noi tot aici
în aceeaşi ceaţă aprindem felinare traversăm coline
frigul ne aduce aminte
e momentul să dăm iar foc pădurilor noastre

o nouă plecare spre insulă



ascultă poezia în lectura autoarei