Tata

Am văzut ziduri,
spunea,
zugrăvite de dumnezeiasca, muceda mână
Dumnezeu picta trist
cu alura unui artist angajat
Angajat în ce, întrebară unii
şi nimeni nu avea timp
să le răspundă cum meritau
Zidurile rămăseseră vii
Pe ele, zeiasca cerneală începea să-nflorească
El mai citea
ziduri continuau să se-nalţe
Aveam, în sfârşit, impresia că exista un început
Deşi nici acesta nu părea a fi un adevăr
îndestul de concret
pentru liniştea lui
îngerească.
Toate s-au stins de atunci
Nici ochii lui mari
n-au mai stiut
sau poate
n-au mai putut
să citească.