Nu. Ochiul ca un plumb liberat din puşca vânătorului,
Va trage-n aer firul văzut al unui zbor,
Lac cu oglinzi lucite în lunecata toamnă,
Septembrie taie trepte de piatră în răceală,

Şi noaptea poate fi mierla care geme între zăbrele
Când între torţe vânatul cu pletele de flăcări,
Şi bucăţile de vânt zvârcolite în şopârla tăiată,
Până ce uşile furtunii se deschid pe coridorul pădurii,

Să fie zgârietura fecundă pe-obrazul de-argilă,
Şi vioara prelungită în succesive fluvii,
Suavă-mbrăţişare pe pernele zăpezii,
Amurg vestit prin buză, în cornul de vânătoare,

Dar: punte care leagă corabia de ţărm,
Şi pe care năvăleşte în fierbere mulţimea,
Aşa un cântec leagă inima mea de toamnă,
Pe unde-şi taie drumul mulţimea de podgorii,

Aşa în crengi e cuibul luminii, îl sfărâm,
Cerul scăldat în ape e o vesperală barză,
Inima e-un Octombrie cu glorioase musturi,
Şi-n chiote e-un clocot din fructul luminos.