Avea serviciu-n Ciºmegiu:
da muºtele afarã;
când se-ntâlni c-un lefegiu,
cam dupã cinci, pe varã.

Miticã-i e amic fidel
cu gândul ºi cu fapta,
încât îi zice,-ndatã, el:
“Hai, cã te iau în dreapta!

N-ai la Rãzboi, la minister,
vr’un cunoscut? Cã, iarã,
nu-i dau grad soacrã-mii, monºer,
de moaºã militarã!”

Ajung, într-astfel, la bufet:
“Ce-ai zice de-o flanelã
de Drãgãºani? Ce mai buchet!”
ªi cum, prin clientelã,

cei doi amici trec braþ la braþ
Miticã se rãsteºte
la unul, cu o halbã: “Bea-þi
berea, cã se rãceºte!”

Apoi, pe când amicu-abia
comandã una micã:
“Nu i-o da, domnu’ þal, c-o bea!”
se-amestecã Miticã,

care, cu gândul la pãstrãmi,
stufat, schembe, nisetri:
“Iaurt ai?” zice; “Este”; “Dã-mi
vreo câþiva centimetri!”,

adãugând: “Cu chifle moi!”;
ºii, ca sã nu-l scârbeascã
lactatul: “Pune-i usturoi,
vanilie sârbeascã!”;

ºi-amicului, dupã chefir,
cam pe la ceasul ºapte:
“Dã-mi o þigarã suvenir!
N-am mai fumat de-az-noapte

ºi-s într-un hal fãrã de hal
c-am dus-o într-un rãznet,
ºi,-apoi, nu umblu cu metal:
mã tem, parol, de trãznet!

Dar te poftesc, dac-ai rãgaz,
cam pe la opt exacte,
la operã.” “Ce cântã azi?”
“Relaº, în patru acte!”

(În parantezã fie zis:
cum Bucureºtii are
renumele de mic Paris,
Miticã-al nostru, care

e get-beget bucureºtean
par excellence adicã,
este un mic parizian
ºi dumnealui, - Miticã.)

Or, el, în timp ce-al sãu amic
începe sã se plângã
de dinþi stricaþi, - unuia mic,
care stãtuse lângã

ei ºi se chinuie, din cui,
sã ia o pãlãrie,
îi zice: “Al’dat’, sub tãlpi, sã-þi pui
o coalã de hârtie!”

Apoi, amicului: “Ziceai
cã ai bocluc cu neºte
dinþi proºti: îþi recomand un ceai
din rãdãcini de cleºte!”

Amicul pleacã, dupã doar
un ceas ºi una micã:
“Sal’tare, neicã, ºi orvoar!”
“Sã-mi scrii!” zice Miticã;

ºi þalului: “Scãpai vreo doi -
trei franci pe jos, dom’ Miºu;
dacã-i gãseºti, mi-i dai’napoi
de nu, e-al tãu bacºiºu’!”