Cât de departe
cascadă
aripi
bucurii viitoare
când între frunzele mării
ca o fructă aşteaptă luna

Izgonit Exil Cu penele pădurii
ieşite din geantă
alerg fără odihnă

Dar unde să mă duc cu pământul meu în
spate ca o silabă în gură?
Unde să scriu o plecare fericită
undeva în larg, o patrie
intrată în crăpăturile frunţii ca un greier?

În depărtări mai sunt vulturi care nu pot zbura, mai
sunt oameni şi popoare triste, se mai văd ţări şi
viitorul meu ca un foc prea departe
În alte părţi mai sunt bănci
şi oameni obosiţi
mai sunt păduri coborând
din munţi ca nişte doine
Unde să fug? Pe cine să întreb?
O! tinereţe o! vis
o! satan plânge-mă
o! drace, roagă-te lui Dumnezeu şi pentru mine