Cosmopolit ca arborii pitici,
mai lustruit ca jilţul bunicii decedate,
vând lemnul liniştitelor carate
pe două, trei vertebre de arici.

Şi încurcând mai rău decât s-ar crede
reverberarea spectrului solar,
dau liber curs principiului barbar
deplin stăpân peste cocleala verde.

Răstălmăcirea vechiului tipar
m-ajunge când, pe ţeasta mea târzie,
alunizează blonda colilie
şi clocotul incandescent de var.