Mâinile lungi ale săracului
îşi lasă stăpânul afară, pe trepte.
intră singure în locaş, aprind o lumânare,
se roagă, se închină, aşezându-se apoi smerite
pe marginea mesei cu pâine.

(...)

De câte ori pui în palma unui sărman
un fruct curat, Dumnezeu pomului tău din cer
îi scutură floarea nespus de frumoasă,
dar stearpă. Care, lăsată, ar rămâne
ca o gură goală vorbind cândva,
la judecată, împotriva ta.

(...)

Cel ce îţi cere se face oglinda
a ceea ce îi dai. Oglinda feliei de pâine,
dar şi oglinda ta arătându-te
într-o străluminare flămând asemenea
celui ce ţi-a cerut. Şi tu, primind
de la el, în dublul aceluiaşi ceas,
pomană două felii.