1

Unde se găseşte liniştea sfântă:
la miezul nopţii într-o cameră de hotel,
pe un gheţar în beznele roşii,
pe ocean sub steaua polară,
în lacul de iarnă din inima codrilor,
în schitul de lemn, în somnul copiilor
şi în tăcerea gândului când trece veşnicia.

2

În om se învechesc gândurile,
se coclesc privirile,
ochii au fost ca fântânile,
minţile au fost precum stelele.

3

În adânc e tăcere
şi pândă de veci în unghere,
şi tâlcuri în câte-un cuvânt
ca şerpii ce dorm în pământ.

4

Miez de noapte, codri de păuni,
plânge-mi, mamă, tu singurătatea,
spune-mi care mi-e partea pe pământ?
Să trec vremurile ca un lanţ de munţi.

5

Lampa galbenă, fără de suflet,
pâlpâie sub bolţile de var.
Gândul mi-l simt cum în goluri tremură
în seara-n care arde numai pentru el.

6

Spune-voi vorbele acestui veac?
În ochii lor
pândesc răsunetul ca o schimbare la faţă,
pândesc ura ca o întunecare,
nedumerirea ca o moarte.

7

Luna. Slove-n nisip. Tăcere.
Luminează-mi cu mâna pe inimă,
Diana, nume descântat, Diana,
Salcâmii tăi cu dinţii albi
râd şi azi.
E lin atât că toate miresmele
s-au zvârcolit ca pisicile.

8

Mă dor şi ochii orbului de peste drum,
mă doare-ngândurarea cernitelor femei,
tăcerea glasurilor de-altădată
şi veacurile adormite-n scrum.

9

Fac faţă limpezimii cu privirea,
cuprind ca-n scoică nopţile-n auz,
ascult şi timpu-n curget şi măsor
în gând vecia şi nemărginirea,
şi-s trufaş poate când încerc s-o spun.

(...)