păşesc rapid grăbindu-mi urmele
spre ciclul de reîncarnare

se pare că într-o zi însorită oglinzile
au lăsat în urmă respiraţia-mi rece plină de alcool
sub cupola copacilor fără frunze

adun ochii peste mimica distructivă
a oamenilor de plastic
corzile mă trag spre un spaţiu deformat
unde siluete strălucitoare măresc distanţa
dintre călcâie şi sol

momentul atinge
perfecţiunea

***

„nu mă ajutaţi!” – le-am spus îngerilor
„şi vă rog, fumaţi din acest joint numit
muzică”

***

foarte departe – o formă agitată
în mijlocul unui lichid
cerc gri