Mă duc, mă duc şi râd pe rug de vară
Deasupra mea se scarpină un ger
Şi eu mă sui cu cerul pe o scară
Şi parcă plâng pe stâlpul meu de fer

Dar când turbarea va răzbate turma
Şi când strigoiul va urla în vânt,
Veţi mai putea să recunoaşteţi urma,
Ce a lăsat-o în fuga-i un cuvânt?

Mă duc să râd, veţi râde voi cu mine?
Eu care plâng pe rugul unui sfânt!
Aşa, aşa, rastoarnă-mă străine
Şi trage aţe, nevăzute-n vânt.