Cui nu-i sare pieptul ca un heliotrop ca un arbore răcoros
Îşi uită pedala de nichel indispensabilă plutirii pe apă
În blocurile de sare aleargă să-şi găsească eşarfa de mult timp pierdută
Şi meridianul care trece prin pepeni la ora în care
Galeriile care duc în centrul planetei
Se retrag ca nişte gheare în pantoful tău
La ora aceasta legumele şi-aruncă între ele mingi transparente
Şi aşteaptă privind asfinţitul
Ca o colonie de corali zac creierii prin încăpere
Şi deasupra noastră plutesc
Vulturii pleşuvi ai dragostei eterne