Îţi dau un strugur galben să mănânci.
Acoperă-l cu palma. El transpare
Prin degetele cu falange clare,
Prin carnea lor cu unghii mari şi-adânci.

Ci vorbele izbite în oglindă
Se vor întoarce, ele înseşi strugur,
Ciorchine clătinat, rouă timidă
Pe care ţi-o arunc. Şi-o să mă bucur

Că pot sclipi pe-alămi mai inspirate
Ca aurul, căci le-au atins lin rochii
Cu papagali feerici şi palate
La poalele-n dantele ce-mi iau ochii.