aşezat pe o roată de camion cavalerul joacă şah cu moartea.
peste uriaşul stadion olimpic soarele răsare ca un tub de substanţă adezivă, lipind
fiinţa de forţele ei, cavalerul joacă şah cu moartea.
apoi se plictisesc şi trec la o partidă de badminton, mai intră în apă
mai beau ceva rece (o vânzătoare în halat cam boţit desfăcând vieţi întregi la capace zimţate
surâzând cu buzele ei nerujate şi cu oribila etichetă cu poză din piept)
apoi sar la înălţime, cavalerul folosind stilul flop, iar moartea rostogolirea ventrală
negrele table electronice se rotesc leneş spre tribunele aproape goale
unde puţinii spectatori, mai mult elevi şi militari, spun bancuri cu un american un rus şi-un român
se trece la aruncarea ciocanului. la culturism şi hochei subacvatic
la popice şi şubah. iar spre seară, când arşiţa devine mai bleu,
cavalerul şi moartea se aşează pe nişte trepte reci de mozaic
şi-şi povestesc pe un ton scăzut de confesiune aventurile erotice, îşi divulgă obsesiile şi fobiile
beau în neştire şi-abia se mai târăsc fiecare în camera sa de hotel