ca să se creadă pe sine, ca să se vadă, ca să se tulbure,
ca să împrăştie spori filamente şi funigei de lumină către un telescop presimţit
ca să-şi apropie degetul cu falange portocalii de sistemul de pârghii ale stelelor
reflectate atât de precar de circumvoluţiile creierului subpământean
ca să scoată, filmând accelerat, efecte burleşti
din înmormântarea unui înger într-un lamentabil trup omenesc
în scânteierea apocaliptică a stroboscoapelor,
ca să moară mai puţin ruşinos în cruciada condusă de arhiepiscopii plantelor,
când avioane turboreactoare se ciocnesc cu cele unsprezece lebede,
ca să încerce să fie mai puţin pură, mai puţin virgină, mai puţin ireală,
mai puţin conectată la pachetul de kent mototolit de lângă burlanul cu cap de leu,
ca să ajungă la satori, la ek-stază, pe cărările stacojii ale contemplaţiei,
aşezată în lotus zăpada meditează
afânată pe capota maşinilor
neatinsă de vreo mână
neatinsă de linişte
în pieţe de chirico
biserici şi carne
tramvaie şi păsări
melancolie
în labyrinth.