***
la marginea oraşului
strania frumuseţe a fiarei se dăruieşte întreagă
teama de a nu deveni victime fericite e deja un nonsens
teama cu acoperişurile ei fosforescente
pe care le poţi observa dacă priveşti cu atenţie
noaptea
chipul ei imprimat undeva în adâncul tulbure
al metropolei

***
de la un timp porţi în lesă tristeţea
o hrăneşti cu pâine uscată
şi chipuri de oameni pe care îi uiţi
ca şi când nu s-ar fi întâmplat niciodată viaţa
în trepte urcând spre un cer de hârtie
nu e locul nostru aici


***
s-au îmbolnăvit toate lucrurile din jurul nostru
iartă-le nu ştiu ce vor şi nici nu au vreo vină
vom întineri cândva sub albele pietre
vom ieşi din pământuri
liane agăţate de gâtul şi omoplaţii
urmaşilor noştri
se va spune şi despre noi
că
am fost doar nişte semne prea voit luminoase
nu focuri de artificii nu focuri bengale nu
doar o singură flacără de chibrit
într-o lume în care toţi foloseau doar brichete

***
la marginea oraşului am stat pe o bordură
vreo 2 minute
unul lângă altul
ne-am privit cu luare aminte
ne-am studiat în tăcere
unghiile prea scurte frizura şi dinţii
apoi am plecat mai departe
în urma noastră o fiară îmblânzită
ne făcea semne de pe acoperiş
cu o batistă greţos parfumată
între noi distanţa
scria pe albele pietre
nişte cifre ciudate
litere nu
noi nu am avut niciodată
un nume al nostru



ascultă poezia în lectura autoarei