Eşti hrana ce îmi ţine-n viaţă gândul,
Ca-n lupta pentru tine să mai sper
Şi ploaia ce acoperă pământul
Din care eu – sărac – îmi cresc averi.
Cu tine mă fălesc acuma, însă
Apoi te priveghez ca straja-n cart;
Acum te ţin ca pe-o comoară strânsă
La piept şi-apoi cu alţii te împart;
Mă satur de privirea-ţi câteodată
Şi după ea tânjesc în alte ori;
Durerea sau plăcerea-adevărată
Doar lângă tine pot să o măsor.
Şi astfel zi de zi mi-ajunge-un strop
Din tine, însă lacom mă îndop.