Se gândea la asta cu mâna pe pervaz
zaț de cafea și aerul de sticlă mată în gură ploile care nu mai contenesc
aici pe dealuri și drumurile în sus și-n jos stau chiar în vârf eu
între ierburi o masă de lemn plină de întrebări ude
La asta se gândea sprijinit cu mâna de perdea să las deschisă oglinda asta pe timpul nopții
și atunci tu doar să închizi ochii e suficient
pentru ca gurile să înghită ecourile gurile să tacă în oglinzile crăpate pe timpul nopții
atunci când dincolo de prag o mână se întinde prin vid spre aburul aruncat peste lucruri de răspunsurile uscate la întrebările ude
Pe pervaz de sticlă mată petele de om și degete ca la picioarele tale nu e nimic
În pielea oglinzii îți intră spinii de gând trasând forme ambigue pe gât și pe umăr
sprijinit în călcâie
făcând un drum în jos ca să zidesc ceva în timp ceva în spațiu
rădăcini pliate
E suficient să fie picioarele astea goale
zidul ăsta necesar
cărțile pe jos
doar așa ne știm pe noi
între ierburi printre pietre...

*

Înapoi pe pervaz o muscă și trompele uterine se caută la amiză
Când umbrele se sting și picioarele se udă
Bâzâit de om lipit de alt om silabă la silabă
Cala se cabreză
un nechezat bălos în iarba dintre pietre
acolo unde răul este purtat de furnici silențioase
Găsitu-mi-am umbra oare?
Fără și cu fără vin să vii vie să vină
Un os tare de animal sacrificat
altarele profanate rămân doar ramele agățate pe tavan
Un zid necesar ca o rugăciune aspră de carne putredă
Roșul din ochiul animei rest de bine și de rău
Un ciocan ciobit la colțuri
Colț de ochi pleoape de muscă rotită rostită în lacrimi de ritual
Amprentele sufletului în praful de pe pragurile care au mai rămas de trecut
La asta se gândea cu mâinile sprijinite de cioburile de tegument străin
O să urmeze un val și o perdea dată la o parte
O tufă de afine și ciorile flămânde ca îngerii care cad în noroiul timpului
Substanțe dizolvate în pliuri de gând
pe pământul ud
când umbra revine
pagini de carte.