rouã pe ierburi aproape uscate ºi zilnicul zbor înspre interiorul luminii
cadenþe sãlbatic izvorând arãmiul pletelor tale în apele negre
colina înaltã pãdurea în flãcãri zidul din trupurile noastre tot creºte-descreºte
semn de întrebare de-acum înspre vulturi planeazã

roºul de searã nu-i clopot de-argint nu-i timp de plecare
nu-i timp de cules animale vânate pe drum de-a întâmplarea
versul e mort lumina lui doar ne mai poartã prin lume
zborul e viu pasãrea-i dusã de-acasã departe în strigãt de munte

e vremea aproape strugurii sã-i cãlcãm în picioare desculþe
e vremea aproape cãlca-vom ºi peste ea cum timpul dezlegat de cuvânt peste noi
punem ºaua pe caii cei negri câmpul desface înainte povestea
din galop aruncãm peste focurile aprinse la marginea lui o galbenã floare
se va desface în 1000 de ape abia atunci ne vom trimite iscoadele
se vor întoarce la noi prin amurg ºi vor aduce cu ele taina ieºirii din noapte



ascultã poezia în lectura autoarei