Am vise afaceriste, care se gândesc numai la tine.
- De când visele se gândesc, măi, băiatule?
- De când eşti îmbrăcată ca o avalanşă,
care îşi aşteaptă schiorii.

Uite, lumina dimineţii de iarnă e generoasă cu toţi!
De ce nu mai ningi, de ce nu mai faci foşnet
din oameni de zăpadă?
Dragostea mea, totuşi, de ce nu ningi? Plânge-mi o zăpadă,
un vis prea târziu.

Am înţeles, îţi lipsesc câinii St. Bernard,
cu butoiaşele lor de rom,
cârciumile pustii, oamenii buni, oamenii răi şi şoferii...
şi minciunile, care ne ţineau loc de acoperiş,
şi copiii născuţi în umbra perdelei.

Iubito, de ce să trezeşti din somn un crocodil,
când poţi să ţi-l faci poşetă pe viaţă?!