Tot ce va spun

Am străbătut
întinderea de piatră goală,
pustiul străjuit de stînci
acoperite cu gheaţă
şi-am întrupat cuvîntul
ca să înţelegeţi
tot ce vă spun,
şi, mai ales
ce nu vă spun.

Spune-mi!

Spune-mi! de unde încep
şi de unde vin gîndurile?
aceste amintiri dintr-un trecut netrăit?
Unde s-a pierdut tărîmul
pe care, pînă şi noaptea,
florile sînt luminoase?
Şi, spune-mi, unde...
unde este cumpăna de sus a izvoarelor?
locul în care pînă şi sufletele uscate
pot înflori
măcar o dată?

Rememorare

Se-aşterne ceasul înserării,
iar rememorarea pătrunde tiptil
în mine, şi în timp;
aducerea-aminte se grăbeşte,
ca nu cumva să uit ceva.
Şi vine,
vine precum fulgerul clipa –,
clipa cînd trebuie să dau socoteală:
cînd, fără remuşcare, memoria
îmi propune, acum:
Jocul chibzuinţei:


Numai un univers de iubire

Numai un singur univers de iubire
cer Timpului şi Ţie!
apoi toamna poate veni,
pentru că nu-mi va mai fi teamă
de nici o frunză căzută.
Numai un univers de iubire,
te rog, Doamne,
îngăduie sufletului meu să-l ardă,
pentru ca nu vreau ca aici,
aurindu-se,
drumul meu să se sfîrşească
fără putinţă de-nălţare.

Dumnezeu tace!

Către Tine, Doamne,
privirile au rămas pironite!
Aşteaptă să le arăţi
unde-ai ascuns
taina pămîntului
şi a vieţii de aici?
Auzul se-ncordează
s-audă ceva!
...............................
Dar Dumnezeu tace!
şi morţii mei
tac alături de el.


Îvaţă-mă!

Învaţă-mă, Doamne,
cum să culeg lumina!
şi cum să prind aceea veşnicie, –
tîrzie şi nesfîrşită –,
de pe altarele tale
şi să o duc cu mine,
aiurea,
în lume!


Lumina

Adu-mi, Doamne, lumina în casă!
Dă-mi-o s-o beau dimineaţa!
Pune-mi-o cu pîinea pe masă!
Aşterne-o pe perna
unde se leapădă gîndul!
Şi încălzeşte-mi aşternutul cu ea!