Dezlipeai de pe tine
cuvinte moi, fosforescente în noapte,
fluturii lămpii stăteau lipiţi de fereastră
privind înăuntru
probabil credeau că la mine e raiul,
dezlipeai mai departe
cuvintele de pe carnea ta,
solzii mei deveniseră şi ei
strălucitori pe dedesubt
ca peştii,
părul tău desena
un prinzător de vise
la mine în piept

îţi dezlipeai mai departe
lent
cuvinte lungi de pe piele
şi eu priveam cu ochi de-ntuneric,
te ghiceam în silabele rupte,
mi-ai spus că te doare
atâta frumuseţe,
abia mai şopteai
că-n pieptul tău se zbate
un vis

încet
tăcerea-n fâşii înguste
ţi se-ntindea oblic pe umăr,
cuvintele tale desprinse
zăceau pe podea,
când eu priveam cu ochiul străpuns
luminile tale
retrase.