Ea străbătea oraşul lăsând să cadă
lumea în jurul ei,
de picioarele ei goale după ploaie
se prindeau toate florile înserării
şi toţi copacii cu frunze rostogolindu-se
către fiecare început de zgomote
între dinţii dimineţilor nocturne



Ea străbătea cu ochii ei carnea firavă
a emoţiei mele prin care doar vântul
îşi făcea loc ca printre semafoarele
cu lumină intermitentă prin care fug
cai dezgoliţi la inimă de cele mai frumoase
sentimente



Ea străbătea timpul exizistenţei ca pe o copilărie
de care te agăţi cu toate braţele şi toţi îngerii pe care
un sărut îi lasă adormiţi peste poduri.