Înger si ecou

Din ecouri lungi ce ating ziduri goale
Tristeţea se zbate-n abisuri şi moare.

Un înger cu aripi de plumb "pe-o scrumită câmpie"
"Scorneşte cu unghia lui" o stinsă făclie.

Încercând să reaprindă dintr-o grea tăcere
Cu lacrimile dulci, o tainică părere.

Şi-ncearcă în zadar animat de vise
Să aprindă flacăra unor speranţe stinse.

De mult pustiuri grele se joacă-n lacrimile lui
Şi lungi ecouri cânta abisul care nu-i.