Ideile bursuce (după o idee de W.H.Auden)

Titlul acestui poem, ca o ferigă albă…
După ferigă sar punctele, punctele, ca şi cum feriga cea albă
şi-ar fi întins pe sub pământul foii rizomii
Din atlasul de botanică al mamei, din inima ferigii
Vor răsări, una cîte una, Ideile bursuce.
Cu blaniţa scăpărînd, sapă în vizuinile creierului
Îşi caută rădăcini, tot mai adînc, poate în subconştient sau chiar mai departe
Cuibărite în şanţul dintre două circumvoluţiuni, aproape moarte
Botul lor rece scurmă în materia cenuşie
Apoi ascultă vulpile gînduri pe dealurile
din poemul englezului William H. Auden
Pe care ogarii cenusii nu se pot reţine să nu le alerge.
Fiecare cuvînt e un mesteacăn în pădurea cea albă
Din filmul fratelui meu polonez Andrej Wajda
Şi-ntre cuvinte se întind arhipelaguri de insule
pe care tipografii le numesc “blancuri”.
Cea mai scurta definiţie a poeziei este groaza de blancuri.
Aceasta beţie de cuvinte care ne mântuie, aceasta intoxicaţie cu zaţ şi linotip
Şi dorinţa de a spune nimicuri, de a spune Nimicul.
Ideile bursuce intră în vizuina săpată
în această zăpadă a foii, în locul deja pregătit,
Şi-au aşternut un strat de ghinde albe-n scorburi
şi în caietele studenţeşti, pe foi veline,
Unde îngheaţă stupide ideile altora, tolomace, bolnave,
Lepădînd blănurile galbene într-un somn hibernal,
descuamîndu-se, părăsindu-şi pupele, pentru a deveni fluturi de noapte.
Între copertele albe a murit un gîndac de bucatarie
Deasupra unui vers din Eminescu în care se vorbea despre moartea
universaliilor.
Bietele tale caiete, caracude acoperite, cu un scris mărunţel, uşor aplecat
spre dreapta se desfac din capsele lor ruginite
Şi-n ele ca în bănci de organe, în borcanele cu formol
s-au conservat visele mele, zănatec.
Ideile bursuce adorm, sub ferigile albe la umbra copacilor albi
Sunt spaţiile tot mai mari,tot mai albe , tot mai cuprinse de blanc,
(Tot mai frumoasă eşti, Blanche!)
Pe ochiul care le citeşte s-a întins cataracta
şi nici nu-şi dădeau seama, când, prin somn
Mureau cu un ţipăt, deveneau invizibile
Ca o familie de bursuci înghiţiţi, pe nerăsuflate, de o vulpe.
Şi se plimbă, prin aceleaşi caiete, ca nişte pensionari
Sub umbrelele lor japoneze, de hârtie
Cîteodată vulpile gînduri mai povestesc despre ele
Iar din lungul tau poem n-a mai ramas decît feriga din titlu…
Pentru ca tot ce n-a distrus blancul, au înfulecat vulpile gînduri.
Finalul acestui poem, ca o ferigă albă…

Iulian Băicuş