Viaţa trece ca frunza pe râu,
Iar iubirea dispare ca focul când se stinge.
De ani visez să întâlnesc un înger,
Ce să-mi dea dragostea adevărată.
Aştept pe malul râului cântând,
Odată cu stelele şi râul,
Ce curge-ncetişor la vale,
Şi în el oglindeşte mândra Lună,
Ce suspină după fratele ei,
Soarele cel strălucit.
În curând şi el apune,
Pe cerul uriaş,
Şi prea înalt pentru a-l atinge.
Mă rog la Dumnezeu să-mi dea,
Măcar o stea, o singură lumină,
Ce să-mi ţină de cald în serile-nnorate.
Însă viaţa omului nu durează atât cât
Trebuie să mă rog.
Ea se stinge uşor, pluteşte pe apă,
Şi se duce viaţa mea ca frunza.