Îmi pare câteodată că sângele din vine
Ca un izvor ţâşneşte cu ritmice suspine.
I-aud prea bine valul şi murmurul prelung,
Dar în zadar mă pipăi, la rană să ajung.

Ca printr-un câmp el trece, în taină, prin cetate,
Pavajul prefăcându-l în insule ciudate,
Astâmpărând pojarul oricărui însetat
Şi colorând în roşu natura-n lung şi-n lat.

Adeseori, cerut-am vreunui vis vârtos
Măcar o zi să-mi stingă ori să-mi adoarmă chinul-
Dar văzul şi auzul parcă se-ascut, cu vinul!

Am căutat uitarea-n iubire ce folos!
Căci dragostea mi-e numai pat cu spini, făcut
Să dea acestor fete cumplite de băut!