lângă pădurea de salcâmi
la marginea satului
o şatră de ţigani nomazi
îşi instalase corturile…

când soarele nu mai dogoreşte
lăsând în urmă-i arşiţa nebună
şi colbul stârnit de copitele cailor,
pe drumul satului se odihneşte,
din şatră
se-atâţă focuri sălbatice în noapte…
pe lacul din apropiere
broaştele îşi încep concertul…
greierii ies la lumini de licurici
să cânte cu ele la unison…

pe o estradă plină de verdeaţă
ţiganii cu mic, cu mare se strâng,
îşi etalează portul;
femeile cu fustele viu colorate
cu zeci de volane atârnate
cu broboade înflorate
si cu salbe de galbeni la gat.
bărbaţii în şalvari negri sau roşii
cu mustaţa în furculiţă şi cu pălării –
formează cercul de dans îndrăcit…

în mijloc
frumoasa Rada dansa,
se mlădia, se mlădia
trupul în cercuri
părul în cascade
într-un dans divin
pe melodia lui Elvis de Lamartine.
Luicu Zobar o privea...
dupa ce flirta, flirta
pe loc se îndrăgostea
pata i se punea
calul îl înşeuia
pe Rada abil o fura
cu fast o ducea
şi pe tron o aşeza
într-un palat ţigănesc
din cel mai domnesc…