Spitale, blocuri. Rar câte o casă.
Cum se înşiră, m-a cuprins plictisul.
Nu e acesta-n gându-mi paradisul.
Străine chipuri, fără şir apasă.

Dar din Saturn se reaprinde visul,
Se răspândesc tentaţii ca o plasă
Şi-n viermuiala împrejur rămasă
Se naşte clipa când râvneşti abisul.

Să urci Predealul, să priveşti în faţă
Coline-mpădurite, creste-n cer.
Mai des un tremur din adânc mă-nhaţă

Şi-ncuie vrerea în beton şi fier.
Dar largi răscruci într-un răstimp agaţă
Frământul lor zănatic în eter.


12 decembrie 2007