liniile de forţă dintre trupuri
începuseră să capete forma
desenelor de gheaţă de pe ferestre
atunci am început să micşorăm distanţele
cu mişcări încete şi aerul
rămânea în urma noastră ca o dâră
& micile seisme se transmiteau
prin molecule poate mai repede
decât ne-am fi aşteptat
părea că repetam cu mişcări riguros exacte
deplasarea unui corp în oglindă

acum memoria urcă la graniţa fină a irisului
e noapte şi zi în acelaşi spaţiu
pe care îl înţelegem ca pe cel mai simplu mod
de a ne apropia mâinile
cu atingeri ferite de orice vedere
e o formă de explorare a pielii
cu grija unui genist care dezamorsează o bombă