o, dez-mărginirea dez-mărginirilor!
nu există brâul deșirat al literelor care ucid
ca niște colți de lup alb
numai pelicula unui film mut și legile însuflețirii
din duhul cel viu și mut
amuțind

un peisaj agresiv viața celui ce iese din tăcere
dez-mărginit în smerenie duh
el însuși zid viu alb mut legământ
înghițitorul de cuvinte
ascultătorul de iubire
cum iubirea vine la el cu chipul șters
cu două găuri de dovleac în care ard două luminițe
două voințe de ascultare
cât două închinări fierbinți
ce mare lucru este un suflet care piere în muțenia
dez-mărginirii dezmărginirilor neatinsă de cântec
de mângâiere de privirea albă a unui lup

nu mai viez mie, zice Pavel hermeneutul, când Iisus
trăiește în mine trismegistul
loc geometric al unui text sacru
citit până la dez-mărginire
cu ochii
cu degetele
cu nasul
cu urechile
cu obrajii
cu buzele
cu lacrimile
cu palmele
cu genunchii
cu tălpile
cu genele ude de ploaie
am visat legile întoarse
precum pântecul lupului alb în care textul creștea
ca un uragan

trupul din suflet cade cum păstaia
litera din alegorie vine ca o aripă
omul din Dumnezeu se varsă ca picătura de ceară
pecetluind dez-mărginirea dezmărginirilor pneumatice
omuleții de piatră bărbații cu inele în urechi
masa cinstită a sufletului cu îngeri
și pene la pălărie
("cine luminează scena plină de capete rase?
cuvântul luminează și dez-mărginește
citești pentru a scrie privești pentru a orbi")
masa plină de bunătăți a infinitului mic
dez-mărginirea splendorii când ajunge într-o carte
precum în așternutul de nuntă
fecioara

realitatea este această mantică
acoperiș de litere care dez-mărginesc
lumea lui hermeneus din pietre
din nori de mântuire magică
din stele
din nisip
din cărți
din bobi
din cafea
din păstăi
din arșice
din împotriviri la kore kosmou fecioara lumii
din neatingere de prezent
slăbindu-i accelerarea către miezul dez-mărginit
o, dez-mărginirea dez-mărginirilor


omul trupesc din omul de litere din omul pneumatic
și acum îmi plec fruntea la Kotel dezlegătorul pietrei de litere
și dez-legătorul literelor de duh
zidul zboară pe țărm și de acolo mai departe pe mare
un om făcut din intuiții precum zidul care vede și tace
zburând din dez-mărginire în dez-mărginire empirie
lumea care se topește în fața textului zid
scena ce se rotește în jurul axului ca o scară de argint
argintul care curge prin venele cuvintelor închise în zid
când vede și tace vedenia
secretele lumilor mele arcanizante
fiirea cuantică și lectio divina care vede și tace
dez-mărginirea dez-mărginirilor vedenie vede
eu fiind ceea ce mi s-a poruncit cu cuvinte
ce urcă în trepte pe zidul care vede și tace
inversul vieții este arcana inversul morții sunt eu vedenia
când încerc să aflu la ce întrebare răspunde viața mea