***
desfăceam cuvinte şi le aruncam peste garduri
noaptea când luna da în pârg şi albea coaja mestecenilor
doar noaptea cântam ridicându-ne deasupra acoperişurilor de tablă
deasupra flăcărilor ce risipeau ceaţa şi somnul

***
la marginea oraşului am stat şi am tăcut îndelung
nicio lumină aproape niciun semn dinspre capăt
mânam tramvaie pustii prin ceruri limpezi de mai
uneori desenam pe asfalt copaci fără pădure şi lanuri de maci
apoi au venit alte vremuri
asfinţeam şi ne era îndeajuns de bine

***
singurătatea miroase
a pământ reavăn
a burlane de case vechi demult dărâmate
a sală de aşteptare pustie
a marfar ce nu opreşte în marile gări
cu siguranţă am trecut cândva pe acolo şi noi
cu siguranţă ne vom reîntoarce

***
adulmecă tu cuvintele mele poartă-le prin deşerturi
dă-le apă candoare frăgezime răcoroasă penumbră
construieşte cu ele imperii fortăreţe înalte veneţii
sau tot ce vrei tu
ucide cu ele minotauri
şi uită-le apoi undeva
cât mai aproape

ascultă poezia în lectura autoarei