Tribut Aziza

Stropi de ploaie cǎzând din zornǎitul
unei melodii de jazz, topitǎ
sub corzile pianului...
Prezenţe gǎlbui reflectând sclipirea
unui saxofon nǎrǎvaş
iar corpul pierzând, în ambianţǎ, din greutate.
O doamnǎ vorbind tare în centrul gândurilor mele,
întrebând despre fantezii;
mâinile tremurând pe genunchiul
care a fugit din trup,
şi luna ce se pierde departe –
toate acestea, în schiţa
urletelor nebune de câini!!!
Fumul sapǎ spaţiile goale
ale creierului,
şi figuri ale unei întregi siluete
regrupate în întuneric.
Un râs ciudat pierdut printre fantomele
dansând pe o podea umedǎ –
nu existǎ expresii verbale,
ci doar elan deasupra unui râu...
din extazul unui blestem edenic;
nici senzaţii ci doar dovezi interioare…
Pasiunea, Aziza, cântǎ
întregul meu corp...