în mai puţin de un minut l-am înrămat pe dumnezeu în perete...
deodată, mic şi neputincios,
scutura scrum dintr-o pipă amaruie la un capăt.
nu avea barbă albă sau fulgere de diamant în mâini,
nu avea niciun cerc de raze deasupra capului,
nici măcar nu era mai înalt decât mine.
nu mai era decât ochi şi urechi şi amprente
fără volume, desenate pe sticlă albăstrie, în lumina înserării.

a doua zi
m-a întâmpinat tăcerea -
o vrabie uimită şi mută pe pervaz, clipind din aripi.
fără glas mureau trandafirii în glastre.

atât de simplu
dormita adâncul cerului
ca un cort funerar peticit cu prea mult alb.

a treia zi
au dispărut celelalte zile ale săptămânii
din calendarul atârnat pe peretele opus
şi din pupile au dispărut lacrimile.

(...)

a opta zi

nu mai era nimic
pentru că dispăruse însăşi dispariţia