de atîtea ori seara iarna
văd pe stradă băbuţe în paltoane gri de scamă,
încălţate în pantofi şi ciorapi aiuriţi
cu nişte cuşmi pe cap,
mergînd ca oarbe clătinîndu-se au băut ceva
absorbite într-o lume a morţilor şi a nebuniei şi a instalatorilor
în care fleacurile iau dimensiuni ciudate

şi ştiu că un bărbat, care deocamdată nu este născut,
ci doi tineri de-abia fac rate la o casă în Doamna Ghica sau Trastevere
se va întoarce
peste patruzeci de ani, adînc în viitorul previzibil,
tîrziu pe stradă, cu gura usturîndu-l şi nările pline de parfum,
de la tînăra lui prietenă
subţire, vulnerabilă şi năbădăioasă,

cînd eu voi fi mort de ăhăhă el, altcineva, va traversa
marea lume în care băbuţele sînt peste tot,
umblînd ca nişte fantome zăpăcite -
îşi va aprinde o ţigară cu degetele îngheţate
dar acolo în întuneric îndepărtîndu-se de el
va fi această siluetă care se clatină şi merge încotro o duc picioarele
cu mintea fărîmiţată de lucruri
repetate de un milion de ori şi de o înţelepciune alcătuită din
uitarea care tîmpeşte şi din păhărelul de ceva care te face să
nu te mai doară
şi zdrenţele iubirii mele agăţate încă în întuneric
de paltonul tău de părul vopsit absurd de îngrijit