impas în
pas de gânditor
fecior,
ador să
zbor către un alt
decor
de viaţă prin
aţă trasă de-o mână de femeie prin
bordeie muncită
stropită de sudoarea frunţii şi
munţii ador când
vor şi ei să zboare cu mine.

Răcoare, în
zare, aşteaptă o
fată să-i murmure
tulbure, o vorbă lângă
sobă, să-l încălzească şi să-i
ferească pasul şi
glasul de ei.

acum zbor în
pridvor la Răcoare. îl
doare că încă aşteaptă pe tânăra
fată
dar ea nu mai vine.

impas în
pas de gânditor
fecior ce plânge şi
fuge
peste zări.

zoi curg în
amurg din tânărul Răcoare
care îşi cerne şi
aşterne durerea,
plăcerea şi boala,
răscoala
din sufletul său.

mână de
zână a bordeielor,
nor descurcă cu-o
furcă pentru el,
cel tânăr fecior, şi
dor împrăştie acum ca pe
parfum,
din drumul lui.

viaţă într-un fir de
aţă,
ţese şi pentru el!

Răcoare, în
zare, primeşte o
veste şi-nvaţă că-n
viaţă, să zboare în
boare de vânt e
sfânt dar. şi
iar înghite ce
simte,
cuvinte de-amor ce azi nu mai
dor. întinde spre mine o parte din
sine, şi-mi spune pe
nume...
" Căldură, azi pot să zbor!"