să ne ascundem în noi înşine
ca sub o umbrelă plină de ascunzişuri
în noi să cadă luna ameţită
să ne jucăm de-a v-aţi ascunselea
până rămânem în urma noastră ca nişte stropi
de ploaie uitaţi pe caldarâm
nimeni să nu-i ia în buzunar
noi vom fi departe, ne vom cerne de praf
ca două seminţe ale aceluiaşi fruct
e vremea să deschidem fereastra din palmă
să ne primim unul în celălalt
descântecele sorbite alene din cana aburindă
să ne trezească din noi ca într-o nouă dimineaţă
de fiecare dată să-ţi împrumut din chip
universul şi-a depus armele într-o singură noapte
doar zaţul cafelei în jurul nostru