Deschid o poartă. Urc spre neştiutul
Etaj îngust, pe-ntortocheate trepte.
Mi-aş fi dorit să nu mă mai aştepte,
Să nu se scrie astfel începutul.

Dar mi-a deschis. Printre priviri nedrepte
Mi-a aşezat pe frunte, strâmb, sărutul.
M-am ruşinat şi am rămas ca mutul
Lăsând răspunsuri în pustiu s-aştepte.

O palmă grea şi-acuma mă mai arde.
În ceafă-nfipte ghearele de corb
Adânc brăzdară umiliri bastarde.

Un dascăl dur, nesimţitor şi orb
A aruncat în fraged trup petarde,
Dureri târzii ce şi acum mă sorb.



28 iulie 2007