când ne-am văzut
te-ai retras speriată
înapoi în granitul statuii
pe care o locuieşti împreună
cu păpuşile tale de cârpă

să nu te rogi niciodată
în parcul acesta
cu miros de casă pustie
corbii înghit vorbele celor vii
chiar înainte să fie rostite
te pot face să uiţi numele
Dumnezeului la care te rogi
de aceea pe aici fiecare
iubim numai fotografii

femeile
mai ales cele tinere
de prea mult dor
îşi lasă unghii lungi
sapă tunele
sub urmele de paşi
ale foştilor iubiţi
împart acadele
copiilor nebotezaţi
şi atunci lucesc
ca nişte candele

câteodată unii dintre noi
nu se mai pot abţine
şi se ating cu limbile
ca nişte cobre
atunci vine un bărbat
cu un ghem de lumină
străbate aleile
dintr-o parte în alta
ne mângâie fiecăruia capul
bătrânii spun că înainte
ar fi fost înger