semnul ăsta de 7 + 1
născut din sentimentul lui Infinit
intră-n tăcerile noi

pun pariu pe-o minciună
că nu-ţi aduci aminte
ce aritmetică facem noi aici
ce măsurăm şi ce-o să facem
cu măsurile astea

tu zici: mă gândesc
şi-n mine
imaginea unei scări
pe care
cineva stă cu privirea
într-un punct din trunghi

o notă lungită din portativ
învelită-n bătăile ceasului din turn
se ţine-n semnul serii târzii

singurătatea şi sălbăticia mă prind atât de bine de parcă-s născut din aceste două gemene, cu un tată, încă necunoscut, pe care-l bănuiesc însă a fi... şi aici tac, să nu divulg taina, nici să nu destram haina...


azi din nu ştiu ce capriciu
ori poate aşa dintr-un dor
am dat o raită pe la listele unor oglinzi
cu prieteni
culmea culmilor
nu figuram pe nici una din ele
acum după ce oglinda
din scutul Athenei
şi-a spus cuvântul
se vor pune la loc cioburile
şi punctul de intersecţie va lipsi

ecou senin de gânduri
se lasă-n val de mare

sunt sigur, singur şi obosit



(Constaţa, 8 februarie, 2008)
(PS): pe lângă punctul de intersecţie, am lăsat să lipsească mai multe virgule