în numele tău omule
am decojit liniştea pereţilor albi
am lăsat misive prin toate gările pământului
am construit cu trudă şi multă migală
poduri de cenuşă la marginea memoriei

în numele tău omule
pot visa lumi ce nu au să se întâmple vreodată
pot adormi în jilţul argintat al lunii
femeie neagră cu o privighetoare pe umăr

nu
un munte nu se înalţă din cuvinte
şi nici din mâzgă sau lut
sunt vie şi scriu uneori
despre cum vântul spulberă copacii din rădăcini
despre cum întunericul tulbură planete şi sori
despre luxurianta linişte a depărtărilor

vine o vreme când vechile noastre urme
se amestecă firesc
atunci se poate vedea
dincolo de linia orizontului
un bărbat ce poartă pe braţe
umbra fosforescentă a unei femei


ascultă poezia în lectura autoarei