e trecut de miezul nopţii şi te aud cum umbli prin somn, fără sunet.
sunt treaz şi te urmăresc atent,
îţi ţii balansul perfect cu palmele desfăcute,
încetişor,
înapoi-înainte, înapoi-înainte, înapoi...
mereu acelaşi traseu al respiraţiei calde.

nu pot să ştiu ce ţi se năzare prin vis,
nu mă obosesc să ghicesc...
fruntea ta e legată cu lacăte grele, de marmură.
e vreun balaur pe-acolo, mai interesant decât mine?
sau ţi-e până peste cap unul singur?
întreb şi eu.
poate acolo marea nu are plaje la orizont, ci magazine
cu măsline negre şi desene animate şi muzică rock.

uneori vorbeşti, vocea ta se aude
de undeva, de după ochii închişi, fără griji.
îmi povesteşti cum ai inventat soarele
şi apoi ţi s-a tăiat bugetul... undeva, sus,
altcineva făcea acelaşi lucru şi nu voia concurenţă. se mai întâmplă.
apoi m-ai inventat pe mine, ca să te joci ca un om adult
şi responsabil.
nu ne iese de fiecare dată, nimeni nu e perfect.

hop!
te-ai proptit cu fruntea de un perete dar continui să mergi,
prin vis, dincolo de ziduri, dincolo de zugrăveală verzuie
cu miros de alge proaspete.
un căluţ de mare te îmbie cu crupa sa apetisantă să îl urmezi...
te duci?

nu te duce, rămâi aşa, frumoaso,
cu capul plecat pe pieptul meu, părul moale în palmele mele...
doar nu credeai că te las să hoinăreşti fără pază în somn, nu?

2007.12.24